Urmatorul meci
Liga 1, Etapa a 19-a
Universitatea Cluj vs. FC Brasov
27 Februarie 2011
14:00
Livescore

Ultimul meci
Meci amical
FC Unirea Alba-Iulia vs. Universitatea Cluj
19 Februarie 2011
0 : 0

Revista Presei 18.02.11

RSS   

3.02.2011
INTERVIU/ Calatorie prin cariera lui "Clau-Gol"

 

“Clau-gol”e acelasi atacant insetat de gol, vrea sa marcheze, vrea sa castige. La 34 de ani isi permite sa le dea sfaturi colegilor mai tineri. A dat gol in poarta Realului, a trait si invatat de la nemti si a avut un soc cand s-a transferat in Cipru. La “U” si-a gasit linistea necesara pentru a-si continua cariera… o cariera intesata de momente frumoase , amintiri si trairi intense, dar si dezamagiri. 
 
 
Primul cantonament cu o echipa din prima liga l-a efectuat in 1997, cu Universitatea Craiova, in Siria. De atunci, Niculescu a mai trecut prin aproape 40 de stagii de pregatire, astfel ca nimic nu-l mai sperie.  “E greu, e plictisitor, programul este foarte incarcat, dar perioada asta este necesara. Asta le spun tuturor. Celor mai tineri le zic sa aiba rabdare, sa  traga de ei si sa dea totul la antrenamente. Ii inteleg perfect”, spune Claudiu. 
        
     Asezat pe scaun, la o masuta dintr-un salon de zi, Claudiu Niculescu vorbeste detasat, echilibrat si zambeste cand este intrebat de cariera sa.  “Hai, ce vrei sa-ti spun?”, isi incepe discursul. “Despre perioada petrecuta in Italia”, pentru inceput. 
 
- Ce pot sa-ti zic in afara faptului ca m-am simtit foarte bine la Genoa. Eram cu Mihalcea si Codrea, ei erau acolo de ceva timp. M-am acomodat mai repede, mi s-a parut total diferit de Romania,  era Italia, altceva. Incepusem foarte bine campionatul si m-am accidentat dupa  patru luni, fiind nevoit sa ma operez. Dupa un an de zile a trebuit sa ma reintorc la Dinamo. A fost o perioada interesanta si nu foarte placuta in cea de-a doua jumatate, datorita accidentarii
 
- Apoi?
 
- Am jucat la Dinamo. Ramanem la campionate externe?
 
- Da.
 
- Pai, a urmat Germania, Duisburg. Sase luni de vis, de invatat ceea ce inseamna organizare si conditii de pregatire. Acolo totul este pus la punct, este ireprosabil. Ca jucator te gandesti doar la fotbal, in rest nu ai nici o grija.
 
TELECOMANDA DE LA DUISBURG
 
- Primul lucru care te-a surprins in Germania?
 
- Chiar dupa ce am semnat contractul am primit o telecomanda cu doua butoane. Ma uitam la ea si ma gandeam ce sa fac cu ea. Cifra 1, cifra 2. Ei bine, doar cu telecomanda puteai intra la baza de antrenament , in rest, absolut nimeni nu avea acces. Aveai telecomanda cu care accesai doua porti  si  intrai, nu aveai, stateai  afara. In plus, erau conditii de pregatire senzationale, terenuri de iarba, doua sintetice, baza de recuperare, fizio-terapie, refacere, bazin, sauna, tot ceea ce inseamna pregatire de inalt nivel.
 
- Poate fi considerat cel mai important campionat din punctul de vedere al organizarii?
     
- Cu siguranta, DA. Acolo sunt doar ore fixe, date fixe.  Cand iti spuneau ca la ora 12:45 incepe sesiunea de autografe, la 12:45 fix incepe sesiunea,  fara nici o secunda de intarziere. Erau alte evenimente si la nici unul nu se intarzia un singur minut. Ireprosabil! 
 
- Cum era Duisburg ca echipa?
 
- Eram un club mic cu un buget de vreo 15-20 de milioane de euro, ceea ce era putin in Germania. Dar la conditiile care ti se ofereau se putea compara cu orice echipa. Stadionul m-a impresionat cel mai mult. Si, sa nu uit: Tot cand am primit telecomanda aceea mi s-au dat patru carduri VIP pentru familie sau prieteni. La fiecare meci  familia avea o loja speciala in care urmarea partida. In acea loja era si un mini-restaurant, bufet suedez, bauturi, tot ce doreai. Si, mai mult decat atat, era si un spatiu destinat copiilor. In timpul meciului, copiii se puteau juca in voie intr-un spatiu amenajat special si erau supravegheati de angajati ai clubului. 
 
- Primele goluri?
 
- Primul gol l-am dat la Wolfsburg, in etapa a doua a returului. Stiu ca a fost ales golul etapei . Am sutat de la 18-20 de metri.  Apoi am dat gol si Stuttgartului,  unde juca Marica. Chiar m-a luat la rost la finalul partidei (rade). 
 
- De ce-ai parasit Germania?
 
- Ei bine, asta-i unul dintre cele mai mari regrete din cariera mea, pot spune chiar regretul vietii mele. Mai aveam un an de contract si am primit acea oferta din Cipru, de la Nicosia, foarte buna din punct de vedere financiar. Schimbarea a fost un soc pentru mine.  Poate nu eram atat de debusolat  daca  ma transferam din Romania in Cipru, dar dupa Germania  sa ajung in Cipru a fost un adevarat soc. Da-ti seama ca am ajuns in Larnaka in iulie pe la 12 noaptea si erau 28 de grade. M-au asteptat atunci la aeroport vreo 50 de suporteri, m-au primit foarte bine, insa mi-a fost dificil. Eram cazat la inceput la hotel, unde era aer conditionat peste tot. Ieseai  afara din hotel si parca te lovea o flacara in fata. La ora 9 dimineata erau  40 de grade, este ceva incredibil. 
 
 
ANTRENAMENTE  DE LA ORA  06:30 si 21:00
 
- Si cum faceati antrenamente?
 
- Mi-a trebuit aproape  o luna sa ma acomodez. Faceam antrenamente la 6 jumate dimineata,  cand incepea sa se lumineze . Seara ne antrenam doar dupa ora 21:00.  In Nicosia, pe timpul verii nu vedeai pe nimeni pe strada, era pustiu. Efectiv nu puteai sa respiri.
 
- Cum te-ai descurcat la prima partida cu Omonia?
 
- Eram pe la jumatatea lui august si aveam un meci amical de la ora 18:00. Am intrat hotarat pe teren sa arat ce pot,  dar in minutul 30 mi s-a incetosat privirea, m-am pus in fund si am cerut schimbarea.  Nu puteam sa respir deloc. 
 
- Si te-ai intors din nou la Dinamo…
 
- M-am intors  sperand sa castig titlul si sa joc in Liga Campionailor. Returul 2008-2009 parca, atunci cand am pierdut  campionatul in ultimele trei etape. Era un alt vis de-al meu sa joc in Liga Campionilor. Acolo te intalnesti cu cei mai buni! Din pacate, nu a fost sa fie pentru mine. 
 
GOLAZO CU REALUL
 
- Totusi, ai un gol memorabil inscris in poarta Realului, una dintre fortele fotbalului mondial…
 
- Ca  frumusete, ca prestigiu, pot spune ca este golul carierei mele. 
 
- Iti mai aduci aminte faza?
 
- E, normal ca imi aduc. Am trecut de Helguera si McManaman, parca, si am dat-o in plasa. M-am simtit extraordinar, iti dai seama. Sa nu uitam ca jucau Zidane, Raul, Morientes, Guti, Hiero, fotbalisti fantastici. Stiu ca stateam la un moment dat pe teren si il admiram pe “profesor” (Zidane), care luase atunci “Balonul de Aur” . In fata jucau Raul si Morientes, se gaseau cu ochii inchisi pe teren. La final m-am ales cu tricoul lui Guti, pe care il pastrez si acum. 
 
- Ajungand  la Romania si fotbalul romanesc, care a fost prima ta reactie cand ti s-a propus sa semnezi cu Universitatea Cluj?
 
- Eram in Austria si mi-a spus domnul Walter ce intentioneaza. Dupa atatia ani in “Stefan cel Mare” mi-a fost greu sa ma despart, dar acum nu regret nimic.  M-am gandit bine si am zis ca vreau sa mai joc fotbal, sa mai inscriu goluri, sa castig.  Probabil ca daca era vorba despre o alta echipa din Liga 1 n-as fi plecat, chiar daca riscam sa-mi inchei cariera. Imi place sa joc cu presiune, cu suporteri multi in spate, cu fani care isi iubesc echipa. Iar “U” este una dintre acele echipe.
 
-  Care este  cea mai importanta reusita a ta la “U” Cluj?
 
- Eu am iubit cel mai mult si iubesc si acum derbiurile.  Asa ca as nominaliza golul din meciul cu CFR, cand am avut sansa de a-i invinge. A fost o zi tensionata, simteam acest lucru. Le-am spus tuturor atunci ca avem sansa sa-i batem. Aveam de partea noastra un stadion intreg, minunat. Derbiurile reprezinta ceva special, stiu ca am jucam impotriva Stelei vreo 20  si am dat 9 sau 10 goluri. Cand marchezi intr-un derbi este altceva.
 
- Cum merge cantonamentul, va simtiti obositi? 
 
- Desigur, intervine si oboseala, dar este in regula, lucrurile decurg normal pentru aceasta perioada a pregatirii. 
 
- Este ingrijorator ca “U” nu a reusit decat o victorie in partidele amicale?
 
- La ce experienta am si prin cate am trecut, pot zice ca nu au prea mare importanta aceste rezultate. Pair, stai sa vezi, am facut cantonamente in care spargeam tot, bateam pe linie, ne intorceam in Romania si pierdeam meciuri unul dupa altul. Si invers. Uneori pierdeam meciurile amicale si invingeam in Romania. Asa ca nu imi fac probleme . Echipa este mult mai puternica decat  in tur. 
 
 
- Ce vei face dupa ce te retragi? Vei imbratisa meseria de antrenor?
 
- Imi doresc acest lucru, pentru ca nu as putea sa stau departe de fotbal, de gazon. Sunt tanar si vreau sa am rezultate ca antrenor, dupa ce voi agata ghetele in cui.
 
 
- Ce stil de fotbal ar alege tehnicianul Claudiu Niculescu?
 
- Spaniol, dar ai nevoie de fotbalisti. Depinde, nu poti spune acuma, pentru ca nu stiu ce jucatori voi antrena. Stilul si sistemul de joc il faci in functie de ce ai la dispozitie.
 
TIMP LIBER
 
- Cum iti petreci timpul liber?
 
- Stau cu familia, cu copilul, care a inceput deja sa vorbeasca destul de mult. Cand avem timp iesim in parcuri, ca orice familie. Facem un gratar in curte, nimic spectaculos. In vacante mergem la munte sau la mare. 
 
- Niculescu junior va face fotbal?
 
- Sa stii ca loveste bine mingea deja, cu dreptul, desi are doar un an si sapte luni. Daca ii va placea sa faca fotbal, va face, daca nu , nu. Nu il voi forta sa faca ceva ce nu ii place. 
 
- Te uiti la filme?
 
- Da, imi plac filmele istorice gen “Braveheart” sau cele romanesti cu Amza Pelea. Iarasi, as mentiona aici  seria  “BD” pe care am vazut-o de cel putin 50 ori si nu ma satur niciodata. 
 
- Ce le promiti fanilor in retur?
 
- Am evitat mereu sa promit  ca marchez nu stiu cate goluri, ca facem nu stiu cate puncte. Pot sa le promit insa suporterilor ca eu si jucatorii Universitatii vom face tot posibilul ca sa-i facem fericiti prin rezultate. Si sunt sigur ca nu-i vom dezamagi.
 

inapoi

Ultimele 5 rezultate
3 : 0Etapa 18
Steaua Bucuresti
Universitatea Cluj
06 Decembrie 2010
1 : 1Etapa 17
Universitatea Cluj
FCM Targu Mures
28 Noiembrie 2010
3 : 0Etapa 16
Rapid Bucuresti
Universitatea Cluj
19 Noiembrie 2010
1 : 1Etapa 15
Universitatea Cluj
CS Pandurii Targu Jiu
13 Noiembrie 2010
2 : 0Etapa 14
Sportul Studentesc
Universitatea Cluj
07 Noiembrie 2010