Studenți ghinioniști. “U” Cluj – Șoimii Pâncota 0-1
Publicat in Septembrie 28, 2015

echipa lui U Cluj a bifat duminică, pe teren propriu, a patra înfrângere consecutivă de la revenirea în liga secundă, de această dată împotriva arădenilor de la Șoimii Pâncota. 

La nici două zile după meciul de poveste contra Stelei FCSB, din “șaisprezecimile” Cupei României, copiii Clujului porneau în căutarea primei lor victorii în fața propriilor fani. Aproape 2.000 de suporteri au format din nou o singură voce, în misiunea lor de a le da o supradoză de energie băieților, însă prima jumătate de oră a fost săracă în ocazii la cele două porți. Apoi, “U” i-a împins pe arădeni în propriul careu, iar Schieb (36) și Greu (44) au ratat pe rând, ultimul din poziție de “unu la unu” cu “veteranul” Irimia.

 

Defensiva s-a clătinat serios după puțin timp de la reluarea jocului. Mai exact, Radu Crișan a încercat o deviere riscantă spre Niczuly, Pirtea a interceptat și a înscris, dar asta după ce a preluat evident balonul cu mâna, infracțiune la care arbitrii au închis ochii (63). Marius “Papi” Popescu, antrenorul, a forțat prin introducerea vârfului Cocină, autor al unei duble-ocazii în același minut, 75. Mai întâi l-a întins pe Irimia, care a respins în corner, după care tot el a deviat pe spate, însă mingea a mers alături. Ultimele secvențe s-au scurs greoi, cu nervii spectatorilor întinși la maximum din cauza clasicelor tertipuri ale adversarilor, care au tras în mod agasant de timp. Chiar și așa, în prelungiri, Cândea s-a trezit cu balonul în zona punctului cu var, dar s-a pripit și a ratat complet execuția.

 

Universitatea contabilizează, astfel, o nouă înfrângere la același scor, 0-1, și rămâne pe locul 12 în seria Vest a ligii secunde, cu doar trei puncte strânse în cinci etape.

 

Primul “11” aliniat de Marius “Papi” Popescu și Zsolt “Sisi” Szilagyi a arătat astfel: Niczuly – Dulap, Crișan, Cordoș, Hâmpea – Cândea, Kovacs (Boboc, 35) –  Popescu (Cocină, 66), Calcan, Greu (Butean, 79) – Schieb.

 

Sâmbătă, de la ora 11:00, vom juca în fieful Mioveniului, echipa fostului jucător și antrenor, Claudiu Niculescu. 

FOTO: Noemi Arman 

 
 
 
 
 
 
 

U Cluj

Acasă Stadion Ion Moina Cluj Arena Echipa I Jucători Patron Bilete Program meciuri Arhivă site

Fotbal & date

Fotbal românesc Derby de Cluj Stadioane România Superliga — istoric Liga Cluj (amator)

Pariuri Sportive

Toate casele de pariuri Superbet Betano Unibet Pariuri fotbal Pariuri live Ghid cote

Cazinou online

Toate cazinourile Don Casino Mr.Bit WinBoss Păcănele Live Casino Rotiri gratuite

Ghiduri & Resurse

Bonus bun venit pariuri Pariuri sigure Aplicații pariuri Bonus fără depunere Metode de plată Cazinou legal RO (ONJN)
18+ ONJN ANPC Joc Responsabil

Joacă Responsabil! 18+ · Jocurile de noroc sunt interzise minorilor sub 18 ani. Toți operatorii listați dețin licență ONJN validă. Stabilește un buget, setează limite, iar în caz de probleme solicită auto-excluderea (24h, 7 zile, 30 zile sau permanent) sau contactează Joc Responsabil.

Publicitate. Toate promoțiile și ofertele de bonus prezentate aici sunt supuse termenilor de utilizare și condițiilor de rulaj individuale ale operatorilor. În majoritatea cazurilor, promoțiile și ofertele de bonus sunt valabile doar pentru jucătorii noi. Toate sumele afișate reprezintă valoarea maximă care poate fi acordată; suma reală depinde de mărimea depunerii inițiale și este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să facă mai multe depuneri pentru a debloca întreaga valoare a bonusului. Consultă Termenii și Condițiile operatorului pentru informații detaliate. Acest site nu oferă asistență pentru clienți pentru niciuna dintre activitățile care pot apărea pe site. Trebuie să ai cel puțin 18 ani pentru a accesa și utiliza acest site.

Informare privind afilierea. Scopul principal al universitateacluj.ro este să îți ofere recenzii și ghiduri obiective despre cazinourile și casele de pariuri online. Pentru a susține acest model, includem linkuri de afiliere în conținut: dacă te înregistrezi printr-un astfel de link, primim un mic comision suportat de operator; acest lucru nu afectează condițiile ofertei tale. Nu facem compromisuri în privința calității serviciului și listăm doar operatori licențiați, verificați și testați pe baza metodologiei noastre.

Licență acordată de ONJN prin Decizia nr. 944/30.05.2016.

Trebuie să aveți minimum 18 ani pentru a accesa și folosi acest site.