Noutăţi în alb şi negru: Robert Veselovksy, încă doi ani la „U”. Zsolt Szilagyi primeşte o funcţie în club
Publicat in Mai 29, 2014

Universitatea Cluj are bucuria să vă anunţe că portarul slovac Robert Veselovksy şi-a pus semnătura pe un nou contract cu clubul. Angajamentul se va întinde pe următorii doi ani.

Veselovksy a evoluat în 24 de partide pentru Universitatea Cluj, fiind unul dintre jucătorii determinanţi în îndeplinirea obiectivului. În vârstă de 28 de ani, Robert a mai evoluat în cariera sa pentru echipe precum Slovan Bratislava, Osters, Viborg sau Horsens, înainte să vină la Cluj, în toamna anului trecut.

 

„Este o mare bucurie pentru mine să îmbrac tricoul Universităţii şi mă bucur că voi face parte din acest club şi de acum înainte. Abia aştept reîntâlnirea cu fanii şi cu provocările care ne aşteaptă în noul sezon”, a spus Robert, la scurt timp după semnarea prelungirii contractului.

 

Universitatea a luat azi decizia să-i propună lui Zsolt Szilagyi, Fotbalist care în întreaga carieră a îmbrăcat doar tricoul alb-negru, să ocupe o funcţie în cadrul clubului, în departamentul administrativ sau tehnic, după cum va alege el. Dorim ca asemenea unor alţi fotbalişti mari înaintea lui, care au activat la cluburi de mare tradiţie, „Sisi” să rămână alături de Universitatea Cluj pentru a ne sprijini în continuare cu experienţa acumulată ca jucător şi, foarte important, cu determinarea pe care a arătat-o de-a lungul carierei. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru club şi îi urăm succes în tot ce va realiza în continuare la „U”.

 
 
 
 
 
 
 

U Cluj

Acasă Stadion Ion Moina Cluj Arena Echipa I Jucători Patron Bilete Program meciuri Arhivă site

Fotbal & date

Fotbal românesc Derby de Cluj Stadioane România Superliga — istoric Liga Cluj (amator)

Pariuri Sportive

Toate casele de pariuri Superbet Betano Unibet Pariuri fotbal Pariuri live Ghid cote

Cazinou online

Toate cazinourile Don Casino Mr.Bit WinBoss Păcănele Live Casino Rotiri gratuite

Ghiduri & Resurse

Bonus bun venit pariuri Pariuri sigure Aplicații pariuri Bonus fără depunere Metode de plată Cazinou legal RO (ONJN)
18+ ONJN ANPC Joc Responsabil

Joacă Responsabil! 18+ · Jocurile de noroc sunt interzise minorilor sub 18 ani. Toți operatorii listați dețin licență ONJN validă. Stabilește un buget, setează limite, iar în caz de probleme solicită auto-excluderea (24h, 7 zile, 30 zile sau permanent) sau contactează Joc Responsabil.

Publicitate. Toate promoțiile și ofertele de bonus prezentate aici sunt supuse termenilor de utilizare și condițiilor de rulaj individuale ale operatorilor. În majoritatea cazurilor, promoțiile și ofertele de bonus sunt valabile doar pentru jucătorii noi. Toate sumele afișate reprezintă valoarea maximă care poate fi acordată; suma reală depinde de mărimea depunerii inițiale și este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să facă mai multe depuneri pentru a debloca întreaga valoare a bonusului. Consultă Termenii și Condițiile operatorului pentru informații detaliate. Acest site nu oferă asistență pentru clienți pentru niciuna dintre activitățile care pot apărea pe site. Trebuie să ai cel puțin 18 ani pentru a accesa și utiliza acest site.

Informare privind afilierea. Scopul principal al universitateacluj.ro este să îți ofere recenzii și ghiduri obiective despre cazinourile și casele de pariuri online. Pentru a susține acest model, includem linkuri de afiliere în conținut: dacă te înregistrezi printr-un astfel de link, primim un mic comision suportat de operator; acest lucru nu afectează condițiile ofertei tale. Nu facem compromisuri în privința calității serviciului și listăm doar operatori licențiați, verificați și testați pe baza metodologiei noastre.

Licență acordată de ONJN prin Decizia nr. 944/30.05.2016.

Trebuie să aveți minimum 18 ani pentru a accesa și folosi acest site.