Ne-am înecat la mal: "U" Cluj - Oţelul 0-0
Publicat in Noiembrie 30, 2014
Băieţii au ratat ocazie după ocazie, şi-au înghesuit adversarul în propriul careu aproape 90 de minute, dar n-au reuşit să marcheze şi au încheiat la egalitate, 0-0, contra Oţelului. Antrenorul George Ogăraru a mizat pe acelaşi 11 care făcea egal cu Astra, în deplasare, după un joc excelent, excepţie făcând Petar Jovanovic, trimis în locul suspendatului Raul Ciupe. "Studenţii" s-au instalat încă din primele minute în jumătatea adversă, încercând să depăşească barajul moldovenilor, dar şi terenul desfundat şi mocirlos pe care au fost nevoiţi să evolueze. Gravenverch şi Mengolo au combinat pentru prima ocazie mare a partidei, iar ultimul, rămas singur cu portarul Hotoboc, n-a mai reuşit să trimită la poartă, fiind blocat (16). Două minute mai târziu, pasa lui Lemnaru l-a găsit pe Gravenberch în faţa porţii, însă şutul olandezului s-a lovit de un gălăţean, care a plonjat, la disperare, în faţa mingii. Presiunea Universităţii devenea aproape insuportabilă pentru gălăţeni, însă aceştia şi-au găsit în teren un aliat neaşteptat. "Studenţii" au preferat să combine, în locul unui joc cu mingi lungi, iar mingile se opreau agonizant în bălţi şi mocirlă. Şi aşa, Gravenberch, Mengolo şi Cristocea şi-au încercat norocul cu şuturi de la distanţă, dar Hotoboc a fost la post de fiecare dată.

Repriza secundă a avut acelaşi scenariu, cu alb-negrii ocupând careul Oţelului. Mengolo (52) a apărut din nou la finalizare, însă a ratat uluitor, după o pasă a aceluiaşi Gravenberch. Şutul camerunezului, apărut singur, a fost parat de Hotoboc. Acelaşi Hotoboc s-a opus magistral şi loviturii de cap a lui Vali Lemnaru, iar gălăţenii au avut, imediat, prima tresărire. Incredibil pentru o echipă care a stat doar în propriul careu, moldovenii au reuşit să lege câteva pase, iar Jula a trimis în bară, după o centrare din banda dreaptă.

Elanul şi luciditatea "studenţilor" au început să se piardă, pe măsură ce timpul s-a scurs. "U" a rămas doar cu un punct, dintr-o partidă pe care, în condiţii normale, trebuia să o câştige. Miercuri, de la 20.30, "studenţii" revin pe Cluj Arena, în încercarea de a atinge semifinalele Cupei României!

Iată echipa folosită de George Ogăraru şi Alfons Groenendijk contra Oţelului: Panagopoulos - Jovanovic, Ninu, Skvorc, Muşat - Costin - Gravenberch, Cristocea, Stojanovic, Mengolo - Lemnaru. Au mai jucat Morar, Bucşa şi Ceppelini.

foto Arman Noemi
 
 
 
 
 
 
 

U Cluj

Acasă Stadion Ion Moina Cluj Arena Echipa I Jucători Patron Bilete Program meciuri Arhivă site

Fotbal & date

Fotbal românesc Derby de Cluj Stadioane România Superliga — istoric Liga Cluj (amator)

Pariuri Sportive

Toate casele de pariuri Superbet Betano Unibet Pariuri fotbal Pariuri live Ghid cote

Cazinou online

Toate cazinourile Don Casino Mr.Bit WinBoss Păcănele Live Casino Rotiri gratuite

Ghiduri & Resurse

Bonus bun venit pariuri Pariuri sigure Aplicații pariuri Bonus fără depunere Metode de plată Cazinou legal RO (ONJN)
18+ ONJN ANPC Joc Responsabil

Joacă Responsabil! 18+ · Jocurile de noroc sunt interzise minorilor sub 18 ani. Toți operatorii listați dețin licență ONJN validă. Stabilește un buget, setează limite, iar în caz de probleme solicită auto-excluderea (24h, 7 zile, 30 zile sau permanent) sau contactează Joc Responsabil.

Publicitate. Toate promoțiile și ofertele de bonus prezentate aici sunt supuse termenilor de utilizare și condițiilor de rulaj individuale ale operatorilor. În majoritatea cazurilor, promoțiile și ofertele de bonus sunt valabile doar pentru jucătorii noi. Toate sumele afișate reprezintă valoarea maximă care poate fi acordată; suma reală depinde de mărimea depunerii inițiale și este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să facă mai multe depuneri pentru a debloca întreaga valoare a bonusului. Consultă Termenii și Condițiile operatorului pentru informații detaliate. Acest site nu oferă asistență pentru clienți pentru niciuna dintre activitățile care pot apărea pe site. Trebuie să ai cel puțin 18 ani pentru a accesa și utiliza acest site.

Informare privind afilierea. Scopul principal al universitateacluj.ro este să îți ofere recenzii și ghiduri obiective despre cazinourile și casele de pariuri online. Pentru a susține acest model, includem linkuri de afiliere în conținut: dacă te înregistrezi printr-un astfel de link, primim un mic comision suportat de operator; acest lucru nu afectează condițiile ofertei tale. Nu facem compromisuri în privința calității serviciului și listăm doar operatori licențiați, verificați și testați pe baza metodologiei noastre.

Licență acordată de ONJN prin Decizia nr. 944/30.05.2016.

Trebuie să aveți minimum 18 ani pentru a accesa și folosi acest site.