FC Bihor - "U" Cluj, în "16"-imile Cupei României: "Ar fi extraordinar să punem un nou trofeu în vitrină!"
Publicat in Septembrie 16, 2014
Universitatea Cluj va juca pe 24 sau 25 septembrie, în funcţie de programul stabilit de Federaţia Română de Fotbal, în deplasare, cu FC Bihor Oradea, în faza 16-imilor de finală a Cupei României "Timişoreana". Antrenorul principal, George Ogăraru, consideră că întâlnirea de pe stadionul "Iuliu Bodola" e un prim pas dintr-o aventură cât mai lungă în competiţia K.O. "Sunt mulţumit de tragerea la sorţi, în primul rând prin prisma faptului că jucăm într-o localitate apropiată Clujului şi nu vom petrece foarte mult timp pe drum între două meciuri de campionat. Cred că e şi un meci simbolic, având în vedere că iată, la câteva zile după ce Mihai Neşu a acceptat să facă parte din staff-ul, jucăm în oraşul său. Vom trata acest meci cu seriozitate maximă. Vorbim de un trofeu important, iar Universitatea nu a mai câştigat Cupa din 1965. Ar fi extraordinar să punem un nou trofeu în vitrină", a spus George Ogăraru, antrenorul "studenţilor".

Preşedintele Vlad Munteanu a vorbit şi el despre importanţa partidei de săptămâna viitoare. "Cupa României e o competiţie de tradiţie, are un farmec special. Vom face tot posibilul să ne calificăm, să mergem cât mai departe în competiţie. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla într-o astfel de competiţie. Va fi un program încărcat, însă eu am mare încredere în staff şi în jucători", a spus Vlad Munteanu.

Până la partida din Cupa României "Timişoreana", echipa lui U Cluj va juca luni, 22 septembrie, de la ora 21:00, pe teren propriu, cu CSU Craiova, în etapa a VIII-a a Ligii I. echipa lui U Cluj se va antrena mâine, de la ora 10:30, pe terenul de la "Clujana", şedinţa de pregătire fiind deschisă presei şi publicului.
 
 
 
 
 
 
 

U Cluj

Acasă Stadion Ion Moina Cluj Arena Echipa I Jucători Patron Bilete Program meciuri Arhivă site

Fotbal & date

Fotbal românesc Derby de Cluj Stadioane România Superliga — istoric Liga Cluj (amator)

Pariuri Sportive

Toate casele de pariuri Superbet Betano Unibet Pariuri fotbal Pariuri live Ghid cote

Cazinou online

Toate cazinourile Don Casino Mr.Bit WinBoss Păcănele Live Casino Rotiri gratuite

Ghiduri & Resurse

Bonus bun venit pariuri Pariuri sigure Aplicații pariuri Bonus fără depunere Metode de plată Cazinou legal RO (ONJN)
18+ ONJN ANPC Joc Responsabil

Joacă Responsabil! 18+ · Jocurile de noroc sunt interzise minorilor sub 18 ani. Toți operatorii listați dețin licență ONJN validă. Stabilește un buget, setează limite, iar în caz de probleme solicită auto-excluderea (24h, 7 zile, 30 zile sau permanent) sau contactează Joc Responsabil.

Publicitate. Toate promoțiile și ofertele de bonus prezentate aici sunt supuse termenilor de utilizare și condițiilor de rulaj individuale ale operatorilor. În majoritatea cazurilor, promoțiile și ofertele de bonus sunt valabile doar pentru jucătorii noi. Toate sumele afișate reprezintă valoarea maximă care poate fi acordată; suma reală depinde de mărimea depunerii inițiale și este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să facă mai multe depuneri pentru a debloca întreaga valoare a bonusului. Consultă Termenii și Condițiile operatorului pentru informații detaliate. Acest site nu oferă asistență pentru clienți pentru niciuna dintre activitățile care pot apărea pe site. Trebuie să ai cel puțin 18 ani pentru a accesa și utiliza acest site.

Informare privind afilierea. Scopul principal al universitateacluj.ro este să îți ofere recenzii și ghiduri obiective despre cazinourile și casele de pariuri online. Pentru a susține acest model, includem linkuri de afiliere în conținut: dacă te înregistrezi printr-un astfel de link, primim un mic comision suportat de operator; acest lucru nu afectează condițiile ofertei tale. Nu facem compromisuri în privința calității serviciului și listăm doar operatori licențiați, verificați și testați pe baza metodologiei noastre.

Licență acordată de ONJN prin Decizia nr. 944/30.05.2016.

Trebuie să aveți minimum 18 ani pentru a accesa și folosi acest site.