Danzell Gravenberch şi Pablo Ceppelini au semnat cu "U". Andreas Calcan, un an la Râmnicu Vâlcea
Publicat in Septembrie 8, 2014
Jucătorul olandez Danzell Gravenerch şi uruguayanul Pablo Ceppelini sunt noii jucători ai Universităţii Cluj. Danzell vine de la Ajax Amsterdam, este un jucător polivalent şi, de-a lungul carierei a evoluat atât fundaş central, cât şi mijlocaş la acoperire sau atacant. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani este un obişnuit al naţionalelor de juniori şi tineret ale Olandei, iar în sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut pentru NEC Nijmegen.

Pablo Ceppelini vine din Italia, de la Cagliari, club care l-a achiziţionat în urmă cu doi ani de la Penarol Montevideo. Uruguayanul evoluează ca mijlocaş ofensiv, iar în urmă cu trei ani a participat alături de naţionala ţării sale la Campionatul Mondial sub 20 de ani, din Columbia, jucând titular în toate cele trei meciuri din grupă.

Le urăm celor doi noi jucători mult succes în tricoul alb-negru!

Tot azi s-a perfectat şi împrumutul tânărului nostru fotbalist, Andreas Calcan, la CSM Râmnicu Vâlcea. Andreas va evolua pentru divizionara secundă până vara viitoare. Îi urăm succes şi îl aşteptăm înapoi la Cluj!