Un punct muncit. FC Botosani – “U” Cluj 1-1
Publicat in Octombrie 7, 2013

FC Universitatea Cluj a scos un rezultat de egalitate pe terenul nou-promovatei FC Botosani, scor 1-1, chiar daca a jucat in inferioritate numerica mai bine de o jumatate de ora. Condusi de pe margine de Gheorghe Barbu, clujenii au rezistat eroic atacurilor gazdelor, au marcat un gol prin Lemnaru, iar portarul Robert Veselovsky a avut, din nou, o evolutie remarcabila.

    Iata cele doua formatii:

  FC Botosani: Curileac – Patache, Dinu, Tincu, Acsinte – Croitoru, Codoban, Vasvari, Fulop – Cirjan, Hadnagy. Au mai intrat Vraciu, Radu si Ghinga.

  “U” Cluj: Veselovsky - Rilke, Szilagyi, Abrudan, Mendy – Calcan, Balde, Cristocea, Bucsa, Borza – Lemnaru. Au mai intrat Kovacs, Takacs si Neag.

  Prima jumatate de ora a fost destul de echilibrata, raportul ocaziilor de gol fiind 3-2 pentru gazde. Minutul 34 a adus, insa, deschiderea scorului, dupa o respingere gresita a goalkeeperului Universitatii Cluj. Hadnagy a fost pe faza dupa interventia lui Veselovsky si a trimis balonul in plasa (min.34). Repriza s-a terminat cu ratarea lui Codoban, scorul fiind 1-0 pentru FC Botosani.

  Revenirea de la vestiare i-a gasit mult mai hotarati pe elevii lui Gheorghe Barbu. Minutul 50 a adus confimarea acestui lucru, Lemnaru egaland cu capul dupa o centrare perfecta primita din flancul drept. Bucuria “sepcilor rosii” nu a durat mult, deoarece patru minute mai tarziu, dupa un fault la mijlocul terenului, Dan Bucsa a primit cartonas rosu si i-a lasat pe “studenti” in inferioritate numerica. Ultimele 30 de minute au fost dominate de gazde, oaspetii rezistand cu greu atacurilor botosanenilor. Fulop (min.58), Acsinte (min.72) si Radu (min.80) l-au pus la treaba pe Veselovsky, insa interventiile foarte bune ale portarului de la “U” au mentinut egalitatea pe tabela.

  Meciul s-a incheiat cu oaspetii in atac, insa capitanul “Sisi” a respins bine si pastrat scorul final de 1-1.  In etapa urmatoare, programata luni, 21 octombrie, pe Cluj Arena, “U” Cluj va primi vizita celor de la ACS Poli Timisoara, meciul fiind programat la ora 21:30.