"U" - Szombathelyi Haladás 1-1 (Lemnaru, 84)
Publicat in Februarie 1, 2015
De la ora 15:00, Universitatea Cluj joacă acum cel de-al patrulea amical din stagiul de pregătire din Turcia, contra formaţiei maghiare Szombathelyi Haladás, la care este legitimat şi fostul atacant al lui Lazio Roma, Tomasso Rocchi. La meciul de azi este prezent şi acţionarul majoritar al Universităţii, Florian Walter, dar şi Ducu Ninu, fostul nostru jucător, aflat în cantonament în Turcia, împreună cu echipa sa de club, Levski Sofia. "Mă bucur să-i revăd pe băieţi, Universitatea e sinonimă cu o perioadă foarte frumoasă din cariera mea. Îi salut şi pe fani şi îi rog să creadă în echipă, să fie alături de "U". La meciuri, şi în special la derby-urile din semifinalele Cupei, voi fi cel mai mare fan", ne-a spus Ducu.

Echipele de start

"U": Panagopoulos - Jovanovic, Neag, Gravenberch, Ciupe - Lungu - Ceppelini, Kovacs - Zijler, Morar, Mengolo

Haladas: Rosza - Schimmer, Feher, Devecseri, Arcibiade - Jagodics, Iszlai, Leandro, Rado - Halmosi, Tommaso Rocchi

1 - A început meciul. Jucăm în tricouri roşii şi şorturi negre, în timp ce maghiarii sunt echipaţin în alb complet. 

3 - Jagodics trimite cu capul, peste poartă, la primul corner al meciului. 

10 - Zijler centrează bine din bandă, Neag încearcă o semi-foarfecă, mingea ajunge la Ceppelini care trage din prima, dar portarul respinge. Fază frumoasă a "studenţilor"

11 - Gravenberch intervine bine în faţa lui Rado, scăpat spre poartă.

13 - Morar e blocat de Feher în momentul şutului. Avem corner. Rocchi vine în propriul careu şi respinge. Dominăm partida

15 - Ciupe trage pe lângă poartă, din 18 metri, servit de Zijler, din lovitură liberă

19 - Mengolo este blocat de portar, după o combinaţie între Ceppelini şi Kovacs. 

24 - Lungu trage de la 30 de metri, dar peste poartă

31 - Diagonală a lui Neag spre Mengolo, atacantul nostru îşi depăşeşte adversaru, dar trage peste poartă, din unghi. Încă o ocazie bună pentru "U"!

35 - Kovacs este avertizat cu cartonaş galben, după un fault din spate. Rado trimite pe lângă poartă din lovitura liberă rezultată

37 - Halmosi vede şi el "galben" după un fault asupra lui Jovanovic.

42 - Morar este deschis excelent de Lungu, dar asistentul ridică fanionul

S-a terminat repriza, una controlată autoritar de băieţii noştri.

46 - S-a reluat meciul. Lemnaru şi Martins au intrat în locul lui Morar, respectiv Ciupe.

48 - Lemnaru îşi încearcă şutul, de la 30 de metri. Portarul e atent şi reţine

49 - Daniel Martins şutează superb din lovitură liberă, portarul Roszo se întinde şi respinge de sub bară. Ocazie bună de a deschide scorul

61 - Lemnaru reia în braţele portarului centrarea lui Ceppelini

63 - Triplă schimbare: Ies Neag, Mengolo şi Kovacs, intră Skvorc, Viveiros şi Cristocea

69 - Penalty pentru maghiari. Jagodics înscrie cu un şut în dreapta lui Panagopoulos. Maghiarii au 1-0

73 - Calcan şi Costin intră în locul lui Zijler, respectiv Lungu.

74 - Portarul reţine centrarea lui Viveiros la firul ierbii, într-un contra-atac trei contra trei

81 - Ceppelini primeşte o minge în şase metri, dar ratează şutul şi maghiarii îndepărtează pericolul

84 - Avem penalty!

84 - Lemnaru transformă cu siguranţă lovitura de pedeapsă obţinută tot de el. E 1-1!

89 - Fundaşii maghiari resping de pe linia porţii şutul lui Calcan

90+1 - Fluier final


ȘTIREA INIȚIALĂ. 
Szombathelyi Haladás, Progresul Szombathelyi în traducere liberă, s-a înfiinţat în anul 1919, la fel ca Universitatea, iar culorile clubului sunt alb şi verde. Cea mai mare performanţă a atins-o în sezonul 2008-2009, la finalul căruia s-a clasat pe locul trei şi s-a calificat în preliminariile Europa League, competiţie pe care a părăsit-o în turul secund al calificărilor, după un egal şi o înfrângere contra suedezilor de la Elfsborg. 

Vedeta echipei maghiare, la care este legitimat şi internaţionalul român de tineret, Laurenţiu Brănescu, este, fără îndoială, Tommaso Rocchi. Ajuns la 38 de ani, fostul căpitan al lui Lazio, fotbalist cu peste 300 de meciuri în Serie A, joacă la Haladás de la începutul sezonului, însă a marcat un singur gol în şase apariţii.

Meciul "U" - Szombathelyi Haladás se joacă de la ora 15:00, pe terenul principal al complexului "Starlight", şi va fi transmis în format live-text pe site-ul oficial.