O reţetă de succes: studenţi la „U” şi UBB
Publicat in Septembrie 16, 2015

Într-un moment delicat al existenţei sale, FC Universitatea Cluj se mândreşte că se poate baza pe sprijinul uneia dintre cele mai importante instituţii de învăţământ ardelene, Universitatea „Babeş Bolyai”.

Tradiţia echipei „U” Cluj merge mai departe. După foarte mulţi ani, o mare parte dintre jucătorii Universităţii sunt şi studenţi ai universităţilor clujene, ducând mai departe moştenirea lăsată de Ivansuc, Remus Câmpeanu sau Dr. Mircea Luca. În aceste condiţii, nu putem decât să mulţumim Universităţii „Babeş-Bolyai” pentru sprijinul acordat în cazarea unei părţi a fotbaliştilor noştri în căminele administrate de instituţie şi sperăm ca, în continuare, legătura dintre noi să devină şi mai strânsă.

 

„Universitatea Babeş-Bolyai a fost un sprijin extrem de important într-un moment dificil. O parte dintre jucătorii noştri, studenţi şi ei ai UBB, au fost cazaţi în căminele instituţiei şi au beneficiat de condiţii excelente, iar costurile au fost la îndemâna clubului. Mi-aş dori foarte mult ca relaţia dintre „U”, UBB şi celelalte universităţi ale Clujului să redevină normală, de sprijin reciproc, mai ales acum, când în „alb-negru” joacă aproape în exclusivitate jucători crescuţi aici, la Cluj”, a spus Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului.