Mesajul lui Eugen Pîrvulescu la despărţirea de "U"
Publicat in Decembrie 17, 2014
Eugen Pîrvulescu s-a despărţit azi de Universitatea Cluj, la trei luni de la instalarea în funcţie, şi a revenit în fotoliul de preşedinte al echipei Pandurii Târgu-Jiu. Fostul director sportiv al echipei noastre a declarat pentru site-ul oficial că a dorit să revină la Pandurii pentru a continua munca începută acum câţiva ani, care a culminat cu accederea echipei gorjene în grupele Europa League. La acea vreme, echipa din Târgu-Jiu şi-a disputat meciurile din Europa tocmai pe Cluj Arena.

"A fost o decizie foarte dificilă pentru mine, însă am avut această oportunitate de a mă reîntoarce la Pandurii, şi a continua munca începută. Lunile petrecute la "U" au fost printre cele mai energice şi frumoase din cariera mea de conducător. Am avut lângă mine un colectiv extraordinar, începând cu domnul Florian Walter, un finanţator cu care orice preşedinte de club din Liga I cred că ar vrea să lucreze. Vlad Munteanu şi George Ogăraru sunt doi oameni care vor face performanţă în fotbal, au calitatea necesară. Le mulţumesc mult jucătorilor şi, în mod special, suporterilor. Am fost primit foarte bine din prima zi şi cred că nu mai e un secret pentru nimeni că "U" are cea mai frumoasă galerie din ţară. Nu sunt simple vorbe, ci e ceea ce am trăit eu la Cluj", a spus Eugen Pîrvulescu, la despărţirea de clubul nostru.

Îi mulţumim pentru tot ce a făcut la Universitatea, pentru energia cu care s-a ocupat zi de zi de viaţa clubului nostru, şi îi urăm mult succes în continuare!

foto actualdecluj.ro