Am convenit cu antrenorul Universităţii să purtăm un dialog care poate părea incomod, la prima vedere, dar care poate aduce lumină în ceea ce priveşte unele subiecte controversate. Ionuţ Badea nu a ocolit răspunsurile la niciuna dintre întrebări, chiar dacă nu toate sînt legate de episoade recente ale carierei sale. El a opinat că preferă să elucideze aceste aspecte decît să lase impresia, netratîndu-le, că vrea să le ocolească.

Încadrat cu prea multă uşurinţă şi în prea dese rînduri între nişte matrici deja stereotipe (Mourinho de România, antrenorul care vorbeşte şapte limbi străine, Gînditorul de la Hamangia, etc), Badea doreşte acum să vorbească despre Universitatea Cluj şi despre munca sa de la această formaţie. Un loc unde a fost primit cu căldură, unde a suferit mai apoi, de unde a plecat pentru cîteva zile doar ca să se întoarcă, dar un loc în care spune el că vrea să rămînă.

-Fanii Universităţii îşi amintesc un episod din era Internaţional Piteşti, cînd unul dintre jucătorii tăi (Viera, care era sub contract cu CFR-ul), a gafat evident şi pe greşeala lui a marcat un gol echipa din Gruia. Ce le răspunzi?
-A fost într-adevar un incident neplăcut şi cu conotaţii importante dar pus în pagină incomplet de presă la acel moment. Trecând peste eroarea făcuta de jucător, antrenorul Badea avea de ales să joace cu un jucător care evoluase în toate partidele, adică Viera şi un jucător care nu jucase nici măcar un minut în tot acel retur, e vorba de Raţiu. Tehnic vorbind, alegerea e justă, presiunea, însă, înregistrată de Viera a fost mai mare decât capacitatea lui de a gestiona acel moment. Oricum, erori de aceeaşi manieră s-au mai întamplat chiar în aceeaşi etapă, la un meci al Vasluiului: Wesley ajunge singur cu portarul pe o eroare a adversarului, dar ratează (meciul fiind fară miză şi Wesley nemarcând, aduce lipsa de importanţă a momentului, despre acest lucru nescriindu-se nimic). Pe de altă parte probitatea morală a acestui jucător, Viera, pentru mine, e mai presus de orice îndoiala, şi din acest motiv alegerea mea de a-l introduce a fost uşoară.

-Foarte multă lume îţi reproşează că în timpul meciurilor nu te manifeşti temperamental, nu îţi biciuieşti verbal sau prin gesturi largi jucătorii? De ce nu faci asta?
-E adevărat că nu mă manifest cu gesturi largi pentru o explicaţie sau pentru o indicaţie…Sunt două situaţii: una legată de partea tehnică, de modul cum reuşesc să-mi pregătesc echipa pentru partidă în săptămâna premergătoare evenimentului şi atunci reacţiile de gestică gen indicaţiile sunt sau nu justificate. A doua situaţie ţine de partea emoţională, de trăirile aferente acţiunilor din timpul jocului, trăiri cu un grad mare de intensitate intern (chiar dacă uneori nu arăt, înăuntrul meu trăiesc cu aceeaşi intensitate şi efervescenţă toate momentele jocului). Rezumînd, fiţi siguri că mă macin în interior la fel ca oricare om care vrea ca Universitatea să cîştige, dar abordez această atitudine echilibrată ca gestică pentru că socotesc că astfel dau încredere celor din teren. În opinia mea, să le reproşez ceva după o pasă greşită nu are rost, iar să îi dirijez în teren de pe margine mi se pare ca şi cum le-aş subestima capacitatea de a fi înţeles ceea ce am convenit împreună înainte de meci. Şi totuşi, ca să fim cu toţii corecţi, nu se poate spune că sînt impasibil, mai degrabă rezervat, aş spune.Oricum, nu există o reţetă, din acest punct de vedere. Dacă a gesticula ar fi o condiţie obligatorie a unui antrenor mare, atunci fiţi siguri că acest lucru s-ar preda la şcolile de antrenori…

-Parte dintre suporteri au fost nemulţumiţi că în derby-ul local Universitatea a atacat furibund încă de la început, în locul unei tactici mai prudente, dat fiind importanţa unui meci cu CFR-ul? Îţi reproşezi ceva legat de acest aspect?
-Fiecare meci are o strategie…La vremea respectivă, CFR avea un joc calitativ individual şi cu o reală tendinţă de contraatac. Puteam să optez pentru o tactică defensivă prudentă, perdantă cred eu pentru că „U” avea calitate mai mult tehnică prin caracteristicile jucătorilor pe care îi deţinea şi mai puţină calitate defensivă. Şi atunci era firesc să mă refer la un un mod de abordare care să dea siguranţă echipei în exprimarea ei în teren (adică posesie şi doar punctând elementele forte ale adversarului în faza de nonposesie) şi nu la un mod pe care echipa nu-l stăpânea foarte bine, prin natura lucrurilor.

Sînt sigur că o tactică ultradefensivă din partea noastră (neacoperită de un rezultat favorabil), ar fi fost la fel de dur amendată (în sensul în care s-ar fi spus că ne-am temut de adversar, că am jucat la alibi, etc). Am preferat să abordăm curajos meciul, ceea ce am considerat că este o atitudine onorantă. Din păcate am pierdut, dar am învăţăt multe din această înfrîngere…

-Niculescu e adulat de tribune dar la tine nu a fost întotdeauna titular. De ce nu ai jucat cu el mereu, mai ales că este şi unul dintre preferaţii patronului?
-Claudiu e un jucător special, cu o calitate deosebită... (cititi continuarea interviului AICI, pe www.ovidiublag.ro)