Egalitate între “studenți”. Universitatea Cluj – Sportul 1-1
Publicat in Mai 5, 2012
Universitatea Cluj a obținut un egal cu Sportul Studențesc (1-1), sâmbătă, 5 mai, pe Cluj Arena, în cadrul etapei a 30-a din Liga 1. “Șepcile roșii” și-au dominat adversarii și au reușit un gol de generic prin tânărul atacant Vlăduț Morar (min.59), dar au fost egalați de oaspeți pe final de meci, prin Ghinga (min.88). Tehnicianul Claudiu Niculescu a început meciul în formula: Bornescu – Popa, Galamaz, Abrudan, Mendy – Păcurar, Cristescu, Boștină, Cojocnean – Morar, Drăghici.

Primele 45 de minute au făcut din Universitatea Cluj campioana ratărilor, băieții lui Niculescu trimițând balonul în bară de două ori, prin Cristescu și Morar. De cealaltă parte, oaspeții au creat panică doar prin Ferfelea. Scorul pauzei a fost 0-0. După revenirea de la vestiare, atacurile s-au întețit la poarta Sportului, iar Morar a spart gheața după o oră de joc, cu o “torpilă” de la peste 25 de metri. Până la final jocul a fost tot mai fragmentat, însă oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 88, când Ghinga l-a învins pe Bornescu din doi metri, cu capul, după o centrare venită din flancul drept. S-a terminat 1-1, iar Universitatea Cluj se menține, cel puțin până duminică seara, pe poziția a șasea în clasament.

În etapa următoare, programată marți, 8 mai, “U” Cluj primește vizita celor de la CFR 1907, începând cu ora 21:30.