Dulcele gust al victoriei! "U" Cluj - Rapid 1-0
Publicat in Aprilie 6, 2015
Geoffrey Castillion a marcat în minutul 56 al partidei cu Rapid, aducând prima victorie a Universităţii în 2015, scor 1-0. "Studenţii" au evoluat inteligent şi compact împotriva unei echipe a Rapidului extrem de solidă, mai ales în zona mediană. Ai noştri au reuşit să ţină departe jocul de propria poartă, iar când rapidiştii au fost periculoşi, Robert Veselovsky a intervenit excelent. Portarul nostru s-a opus în două faze foarte dificie în faţa lui Niculae, şi a scos de sub bară şi şutul lui Borda.

După pauză, "U" a crescut viteza de jos şi a dus mingile în careul lui Buchta. La o centrare excelentă venită din gheata lui Nuno Viveiros, Geoffrey Castillion a profitat de imprecizia portarului advers şi a trimis direct în plasă. Clujenii au ştiut să închidă culoarele spre propria poartă şi au securizat o victorie extrem de importantă. Mâine, de la ora 17:00, "U" joacă în deplasare cu CSU Craiova, iar vineri, de la ora 20:00, tribunele se deschid pentru un nou episod al derby-ului Clujului, contra CFR 1907.

În partida cu "giuleştenii", în echipa noastră şi-a făcut debutul şi ultimul venit, Cristi Munteanu. Îi urăm mult succes la "U"!

Iată echipa aliniată de Universitatea contra Rapidului: Veselovsky - Ciupe, Skvorc, Neag, Bambara - Costin (50, Viveiros), Lungu - Gravenberch (73, Cr. Munteanu), Ceppelini (82, Van den Broek), Mengolo - Castillion.

foto Silviu Cristea